Hip Hop Art

Poet contemporan de stradă

Spread the love

   O să călătorim împreună în timp ca să îți spun o poveste interesantă. Numele poveștii este „Hip Hop-ul în viața mea”.

    Sunt convins că toți ascultătorii acestui gen de muzică au o poveste în spate, astăzi o să o citim pe a mea.

Prima piesă de rap ascultată de mine a fost a lui nimeni altul decât Nimeni Altu. Mai exact „Înger și Demon” sau „Încă o poveste”, nu îmi aduc aminte exact, știu doar că eram clasa a 5-a și nu prea asculta nimeni acest gen muzical. Mi-a plăcut atât de mult încât am început să fac săpături în acest gen, să descopăr și să mă autoeduc prin muzică.

Am dat de Paraziții, Spike, Specii, CTC, Aforic, ADN  și mulți alții (am lăsat niște link-uri cu piese reprezentative pe care sunt convins că le cunoști dacă asculți). Ordinea nu e cronologică sau ceva, pur și simplu așa îmi amintesc că i-am descoperit și lista poate continua.

După ce mi-am convins părinții să îmi cumpere un telefon cât de cât bunicel, i-am epuizat memoria cu această muzică. Nu aveam numai asta în telefon dar de un lucru sunt sigur, atunci când voiam să evadez din lumea asta, căștile erau portalul de care aveam nevoie.

Timpul trecea iar eu îmi petreceam verile la bunici, ascultam muzică bună în acel amalgam de liniște asurzitoare. Se mai auzea câte o manea la un grătărel din vecini, de ce să mănânc căcat? Chiar am participat la asemenea evenimente dar muzica mea de suflet era la locul ei. Într-un interval mic de timp, am tot ascultat acest gen ceea ce m-a și inspirat să scriu unele chestii, țin minte că am luat locul 1 la un concurs național de poezie, etapă națională, se numea Mihai Eminescu (un poet ce nu-mi place personal)

Liceul a reprezentat o schimbare majoră pentru mine dar asta e altă poveste, că în liceu, după ce am umblat prin mai multe grupuri, am descoperit un grup tare, cu oameni faini ce alungau plictiseala, seară de seară în centrul orașului, cu discuții interesante sau jocuri de grup, muzică, youtube și râsete. Un anturaj pe placul meu. Singurul dezavantaj/avantaj era că grupul era nocturn, selenar. Ador noaptea, liniștea și calmitatea străzilor mă duce și în prezent cu gândul la pace, libertate și dezvoltare. Noi și poliția, singurii ce-și mai stricau somnul în mediul ăsta.

Cu oamenii ăștia împărțeam aceleași gusturi muzicale. Îmi amintesc că am stat aproximativ o oră urmărind „Freestyle pe bloc”, fredonând bucățile artiștilor împreună.

Jocul Rima, o idee pe care a avut-o un participant al cenaclului nostru care devenise o rutină. Să îți explic, spune-ai alfabetul ca la Fazan, se spunea „stop”, și apoi se pasa la stânga o rimă respectivul cuvânt, care trebuia să înceapă cu litera la care s-a zis „stop”, apoi un context care să rimeze cu ce a zis cel precedent și tot așa. Interesant în prima fază deoarece jucam acapella, și fără un anumit timp pentru a gândi rima stabilit. Ceva mai târziu, în aceeași seară, cineva a pornit instrumentalul ăla clasic de la Dr Dre – Stil, și s-a propus să jucăm pe el cu timpul de gândire 5 secunde. Zis și făcut, am pierdut din prima, nu îmi venea rima pentru un cuvânt și am stat mai mult de 5 secunde. Fiind o fire competitivă, când am ajuns acasă, am aprins PC-ul și între timp am luat o foaie și un pix și am început să scriu cuvinte de la stânga la dreapta. Sub fiecare cuvânt am scris câte 4-5 cuvinte care rimau cu el și am format coloane, proces ce a durat aproximativ o jumătate de oră. Ulterior, am dat play la negativ și am început să leg cuvintele. Pasionat de muzică, urechea mea muzicală îmi spunea că sună bine dar contextul lăsa de dorit. No problem! M-am băgat la somn. A doua zi, am jucat iarăși rima și nu am mai ieșit din prima rundă 🙂 . A fost ceva wow pentru mine, chiar am ajuns în finală cu unul din prieteni și am fost mândru de mine. Nu a durat mult și după un timp ne exersam dexteritatea vorbind în rime pe stradă. La o săptămână după am scris prima piesă care suna jalnic :))

Deci eu NU am început să fac muzică voluntar, a fost ca atunci când probezi încălțămintea care îți place și îți vine perfect. So, chestia asta a evoluat cu timpul. Am încercat să mă afirm pe mine și prietenii mei la câteva evenimente locale unde, momentul de scenă, chiar a ieșit bine spre surprinderea multora dar nu și a mea. Întotdeauna am avut încredere în mine la astfel de prestații. Ceva mai târziu am descoperit fenomenul de battle care m-a acaparat pe deplin.

În concluzie, muzica asta nu e doar un sound sau un mesaj pe placul tău, ci și un stil de viață !

Articole Similare:

    Nu sunt articole similare momentan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *